Pendula
Vara asta m-am îndrăgostit
De o fată ce nu stătea.
Toată ziua se mișca,
Când în stânga, când în dreapta —
Pendula, iubita mea.
Fata asta nu stătea:
Când la mare, când la munte,
Când în țară, când afară,
Pendula, iubita mea,
Toată ziua se plimba.
Relația o îngrozea,
Nu putea în ea să stea,
Se-nroșea, se rușina,
Se-apropia… apoi fugea.
Nu putea, nu-și asuma,
Relația nu o știa.
Când venea și când pleca,
Pendula, iubita mea,
Se făcea că nu știa
Cine este, ce-și dorea.
Din afară ea părea
Pendula, iubita mea,
Femeia perfectă, da —
Își construia imaginea,
Incongruentă cu ea.
Avea zâmbetul senin,
Dar în piept un gol deplin,
Spunea „simt”, dar nu făcea,
Spunea „vreau”, dar nu rămânea.
Eu stăteam. Ea se mișca.
Eu vedeam. Ea se-ascundea.
Eu voiam să fie „noi”,
Ea trăia doar înapoi.
Pendula, iubita mea,
Nu era rea, nu mințea —
Doar că frica o purta
Mai intens ca dragostea.
Pendula, iubita mea.
